Publicat pe

Am pregatit mic dejunul: oua romanesti pe paine coapta, cu somon si mozzarella

Gustul oualor de casa, al somonului afumat, al laptoasei mozzarella, al painii coapte… toate aceste gusturi imi plac atat de mult, incat m-am gandit sa le impletesc in acelasi mic dejun.

Il putem servi singuri, acompaniati de razele diminetii, de ploaia ce bate-n geam sau de fulgii sclipitori de zapada… il putem servi in doi, acompaniati de placerea unei noi zile.

Va dau ingredientele pentru doua persoane, le reduceti, daca este cazul: 🙂

Ingrediente pentru 2 persoane:

  • 4 felii de paine de secara, graham sau alac
  • 8 felii de mozzarella
  • 4 felii de somon afumat
  • 4 oua de casa (le gasiti in piete, la tarani)
  • ulei de masline
  • zeama de lamaie
  • frunze de valeriana

Mod de preparare: 

Inainte sa incepem gatirea oualor romanesti, bagam la cuptor bruschetele, ca sa se coaca intre timp. Asadar, in cuptor incins bine, la 170 grade, pe o hartie de copt, punem cele 4 felii de paine. Le lasam 5 minute, cat sa se coaca usor. Aranjam apoi pe ele mozzarella si somonul si le mai dam la foc, pana mozzarella incepe sa se topeasca si somonul afumat sa prinda o crusta. In tot acest timp, pregatim ouale.

Modul de preparare a oualor romanesti:

  • li se mai spune oua posate sau oua Benedict. Eu le stiu de oua romanesti, de cand ne faceau bunica sau mama, cand eram mici
  • pregatim o oala cu apa. Atunci cand incepe sa fiarba, punem 2  linguri de otet (care impiedica imprastierea oului )
  • cand apa da in clocot, reducem focul,   facem cu o lingura un vartej, in care dam drumul usor oualor,  pe care le spargem, pe rand,  intr-un bol mic
  • albusul incepe sa se intareasca si sa se stranga dupa galbenus
  • le lasam la fiert circa 2-3 minute, ca sa ramana moi

Asezarea preparatului in farfurie: 

Cand sunt gata si feliile coapte , dar si ouale, le asezam pe cele din urma, cu  paleta cu care le scoatem din oala,  peste painea proaspat scoasa din cuptor. Iar pe farfuria pe care le asezam, pregatim frunzele de valeriana stropite cu lamaie si ulei de masline.

Reteta dureaza in total vreo 15 minute ca sa fie gata.

Este delicioasa! Crocanta, gustoasa, satioasa si sanatoasa.

Pofta buna! 🙂

 

 

Publicat pe

”Orasul pacatelor”, Amsterdam, m-a sedus si in noiembrie!

„Some tourist think Amsterdam is a city of sin,
but in truth it is a city of freedom…
… and in freedom, most people find sin.”
( John Green)

    Orasul pacatelor!?…Hmm, eu as spune ca-i un mare pacat sa nu-l vizitezi, macar o data. Pentru mine este a doua oara cand ma las sedusa de capitalei Olandei. Prima oara a fost pe fuga, intr-o escala la intoarcerea din America. Acum am ales un weekend intreg, in noiembrie, desi vremea in aceasta perioada nu ne promite prea mult. Am vrut pur si simplu sa ne relaxam in orasul celor peste 150 de canale si 1.250 de poduri.

    Tare frig, ce-i drept, dar acoperiti de hainele corespunzatoare, totul a fost minunat. Am ajuns vineri dimineata, ne-am cazat la un hotel din centru, situat chiar langa Gara centrala. Se gasesc si multe pensiuni frumoase, pe stradutele care „plutesc” peste sutele de canale.

    Ne-am infofolit bine si am luat-o la pas prin umedul si verdele oras. Ii vad si simt frumusetea, si mi se pare destul de insorit, chiar si cu cerul lui mai tot timpul acoperit… asta datorita oamenilor, miilor de biciclete, vaporaselor ce curg ling pe raul Amstel, sutelor de restaurante, coffee-shopurilor, condomeriilor, a districtelor rosii…dar si datorita arhitecturii caselor si a vibrantelor culori ale lalelor.

    Si cum eu sunt o gurmanda incurabila, oriunde merg, printre istoria, arhitectura, distractia locului pe care-l vizitez, abia astept sa gust din bucataria lui. Si cum imi place foarte mult si gustul amarui si spuma berii, Amsterdam, cu ale lui fabrici „Amstel” si „Heineken”, recunoscute in lume ca producatoare vechi ale bauturii aliment din hamei, imi satisface si acest mic pacat, metaforic vorbind, bineanteles. Caci la a o scurta documentare despre bere, aflam calitatile si beneficiile incontestabile ale consumului moderat al ei.

    Am poposit la pranz la un restaurant comerical din centru. Mancarea buna, la fel si berea. Dar pentru seara am facut rezervare la un restaurant cu bucatarie traditionala. Pana atunci, am colindat kilometri intregi pe toate stradutele. Odata cu seara, se aprindeau pe rand si luminile rosii deasupra caselor ce ofera placere, ce se ocupau vazand cu ochii. Am vizitat si muzeul erotic, interesant de vazut cum a fost vazut sexul inca de la inceputurile lumii.

    Eu vedeam o sigura luminita, cea care ne ducea spre restaurantul „Lt.Cornelis”. Suna impunator, astept sa-i vad gradele. Foarte frumos designul interior, acum ne lasam condusi in meniu de catre ospatar, care ne convinge sa ne personalizeze comenzile, in functie de gusturile pe care le avem, in 3 feluri de macare.

    Dupa lupta acerba cu gustul, locotenetul Cornelis, nu poate fi declarat invingator. Recunosc, dupa experienta de aici, nu-mi place bucataria olandeza. Nu are nici gustul, nici consitenta pe care eu le consider a fi delicioase. Usor dezamagita, dar mai avem doua zile  in care sa testam si alte restaurante, ca sa pot da verdictul final. Ne-am incheiat seara cu aroma unui ceai de meta, in barul hotelui, punand la cale plimbarea de maine, cu vaporasul.

 

    Noua zi a sosit, asa ca am luat un vaporas acoperit si incalzit, de la o statie din centru, si am pornit intr-o croaziera de o ora si jumatate pe valurile line si reci ale Amstelului.

    Ne „zambesc” semete de pe marginea apei, toate atractiile turistice: Opera Nationala; o constructie futurista, parca din Star Trek, ce reprezinta Institutul de film olandez; un restaurant chinezesc, pe apa, recunoscut ca fiind o replica a unui celebru restaurant din Hong Kong;  turnul de aparare Montelbaanstoren, pe care , in anul 1606 a fost instalat si un ceas, care suna cand are el chef; cel mai ingust canal din Amsterdam; casele plutitoare; minunatele locuinte ale localnicilor… si restaurantele care ne ademenesc.

 

    Am ales pentru pranz braseria “Hoofdstad”, situate la parterul unui hotel ce sade pe unul dintre canale. O priveliste fabuloasa, iar mancarea, de aceasta data, foarte buna. Delicios si desertul, un crème brulee pufos si cu un puternic gust de caramel.

    Dupa o zi plina si gustoasa, am tras un pui de somn pe cinste, iar seara ne-a gasit la un alt restaurant traditional, denumit “W36”, cu preparate din peste proaspat si un vin al casei ametitor. A doua experienta culinara placuta pe ziua de astazi. Asa ca pot adormi linistita. Mai avem si maine jumatate de zi, pana zburam inapoi spre Bucuresti.

    Astazi ne-am organizat o vizita prin centrul aglomerat de magazinele, cele mai multe, ale designerilor locali, acolo unde am gasit haine din materiale 100% naturale, jucarii din lemn si bijuterii hand-made. Imi place, simt cum gust din naturaletea vietii.

    Am batut la pas apoi parcul central, verde si in noiembrie, datorita umiditatii (asta imi place si la Anglia), aici ne-am oprit si sa luam pranzul, intr-un restaurant unde am asteptat mai bine de jumatate de ora sa se elibereze o masa. Pranzul de astazi a fost delicios! La intoarcere am admirat si celebra fabrica de bere “Heineken”, apoi am zburat din capitala pacatelor spre capitala noastra, Bucuresti.

Publicat pe

Salata de cruditati, cu bucati de nuci si maioneza din iaurt

    Aroma puternica a hreanului, dulceata si zeama marului, gustul proaspat al morcovului si al telinei, nucile crocante si finetea iaurtului grecesc se combina intr-o salata delicioasa!

    Cruda, sanatoasa, gustoasa si aratoasa…astazi va impartasesc reteta salatei mele de cruditati, rapid de facut si usoara, datorita maionezei de iaurt din compozitie.

Ingrediente ( pentru 2 portii mari):

  • 1 morcov (cautati-i pe cei romanesti, cat mai colorati, caci sunt cei mai dulci)
  • 1/2 telina
  • 1 mar ionatan nedecojit
  • 2 lingurite de hrean ras
  • 2 linguri de nuca proaspata

Ingredientele pentru maioneza de iaurt:

  • 1 cutie mica de iaurt (il prefer pe cel grecesc, e mai pufos si mai putin acru)
  • 3 linguri de ulei de masline
  • 1 lingurita de mustar
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

    Dau morcovul, telina, marul si hreanul prin razatoarea mica si le scurg de zeama lasata (o puteti pune intr-un pahar cu gheata si bea)

    Maioneza se prepara extrem de simplu si rapid: amestec cu telul  iaurtul cu mustarul si cu lingurile de ulei, pe care le adaug treptat. Condimentez si gata! Peste maioneza obtinuta pun legumele rase si amestec usor.  Adaug nuca taiata bucatele si mai condimentez dupa gust, daca mai trebuie.

   Imi place sa servesc aceasta salata de cruditati cu masline (verzi, deshidratate sau kalamata) si alaturi de o rondea de orez expandat sau o felie crocanta de cereale.

 

 

    Sa aveti pofta de … sanatate!

 

Publicat pe

Am facut si eu mucenici. Reteta, in 15 minute si fara zahar!


INGREDIENTE (pentru 8 pers.):

  • 350 gr. de paste in forma de 8-uri (1 punga si jumatate, de la ”Baneasa”)
  • 150 gr. de miere
  • 3 litri de apa
  • 250 gr. de nuca (trei sferturi macinata, restul am taiat-o bucatele)
  • 1 baton de scortisoara sau 1/2 lingurita scortisoara pudra
  • 1/2 sticluta rom
  • coaja de la o lamaie mica
  • coaja de la o jumatate de portocala

MOD DE PREPARARE: 

In cei 3 litri de apa, cand au inceput sa dea in clocot, am pus pastele si le-am fiert dupa indicatia de pe punga, in cazul de fata, 8 minute. Am pus apoi nuca, romul, scortisoara si coaja de lamaie si de portocala si am mai fiert circa 6 min., ca sa se crocanteze nuca si sa se intrepatrunda aromele condimentelor. Au pus apoi oala la rece, si cand a fost aproape racita, am adaugat si mierea. (Nu am pus-o in compozitia fiebinte, pentru ca devine toxica si isi pierde din valorile nutritive). Asta-i tot! Rapid, simplu, gustos si sanatos… si de post!

Mie-mi place foarte mult reteta aceasta de mucenici muntenesti fierti. Imi plac si cei moldovenesti, copti in cuptor, cu miere si nuca. Pe aceia ii fac la anul. 🙂

Pofta buna!

Traditia celor 40 de Mucenici

(sursa informatiilor: http://www.crestinortodox.ro/religie/sfintii-40-mucenici-87984.html)

Sfintii 40 de Mucenici sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa, in fiecare an, pe data de 9 martie.  Mucenicii erau soldati crestini, pe timpul imparatului Licinius (cca. 300) , nu doar romani de origine, ci si greci, amestecati cu armeni. Afland despre credinta lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost intemnitati si batuti cu pietre, apoi condamnati la moarte prin inghetare, in lacul Sevastiei. Prin semne divine au fost insa intariti in dreapta credinta.

Siliti sa indure gerul cumplit au inceput sa se roage: „Ajuta-ne Dumnezeule, Mantuitorul nostru, usureaza-ne sarcina si alina iutimea vazduhului, ca spre Tine nadajduim, ca sa nu ne rusinam si sa cunoasca toti ca ne-am mantuit strigand catre Tine”. In urma acestei rugaciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. Pentru ca au fost scosi vii din lac, comandantii au poruncit sa li se zdrobeasca picioarele cu ciocanele.

Toti martirii au trecut la cele vesnice in urma acestui supliciu. Trupurile lor au fost puse intr-un car, ca sa fie duse spre ardere si apoi sa fie aruncate in lac. Numai Meliton, un tanar soldat, a supravietuit torturii. Pentru ca mai respira, ostasii nu l-au pus in car. Mama sa, stiind ca cei 39 de confrati in suferinta aveau pregatita imparatia cerurilor, isi ia fiul in brate si merge cu el sa-l puna in car. Daca ii dorea salvarea, trebuia sa fie lipsit de credinta in Hristos. Meliton moare pe drum, in bratele mamei sale.

Sarbatoarea crestina a Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste inceperea anului agricol traditional si a generat o sarbatoare traditionala romaneasca, Mucenicii sau Macinicii. In credinta populara in ziua mucenicilor se incheie zilele babelor, lasand loc zilelor mosilor. De aceea, in aceasta zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pamantului cu bate sau maiuri, rostind descantece, pentru ca sa iasa caldura si sa intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

In ziua de 9 martie, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

Dupa traditia geto-dacica au fost 44 de mucenici, atatea fiind si zilele dintre 9 Martie si 23 Aprilie. In unele zone, exista pana astazi credinta, ca acesti sfinti au fost 44.  Insa, traditia crestina afirma ca au fost 40 de mucenici.

In Bucuresti, particele din moastele Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia se afla la Manastirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Voda, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei si la Biserica „Sfantul Alexie” de pe Calea Serban Voda.

Gospodinele fac in cinstea Sfintilor Mucenici, 40 de colaci numiti sfinti, mucenici sau bradosi. In Moldova, acestia au forma cifrei 8 si sunt copti din aluat de cozonac, apoi unsi cu miere si nuca. In Dobrogea si Muntenia, mucenicii sunt mai mici si sunt fierti in apa cu zahar, cu scortisoara si nuca, simbolizand lacul in care au fost aruncati Sfintii Mucenici. Acestia sunt dusi la biserica pentru a fi binecuvantati si apoi sunt consumati in familie.

 

 

Publicat pe

M-am indragostit iremediabil de … fermecatoarea Coasta Amalfitana

„The people are passionate;  The love is wild; and the scenery leaves you breathless.” ( Lisa Fantino)

 

Cu fiecare vacanta, ma apropii mai mult de natura asta fascinanta, seducatoare, a carei frumusete nu se sfarseste niciodata. Dupa ce am facut cunostinta cu Florenta, pe care am considerat-o, pana la un moment dat, adica pana la Sevilla, cea mai romantica….dupa Roma, fermecatoarea doamna plina de istorie…dupa Cinque Terre, cele 5 Pamanturi care mi-au taiat rasuflarea… acum am simtit briza si farmecul Coastei Amalfitane. Doamne, e ceva spectaculos!

Aventura a pornit din Vico Equence (18 km de Pompeii; 45 km de Napoli), un sat aflat pe coasta provinciei Napoli, ce se bucura de o locatie strategica din regiunea Campania. O vedere splendida a Golfului Napoli ne-a incantat privirile in timp ce urcam drumul serpuit al oraselului. Daca de aici eram fermecata, ma intrebam ce ma asteapta mai departe… mai aveam 30 de km pana in Amalfi.

Am trecut prin urmatoarele orasele, la fel de cochete: Montechiaro, Praiano, Furore, Conca dei Marini. Soarele incepuse sa apuna, luminile asezarilor sa rasara, restaurantele mici si pline de traditie, ne invitau la o cina romantica.

   

Ne apropiam de Amalfi, iar peisajul era din ce in ce mai fermecator. Marea Tireniana, de un albastu superb, tinea pe valurile-i calme zeci de barci, care mai de care mai aratoase. Pe dealurile ce gazduiau casele localnicilor si pensiunile, se aratau semeti lamaii, plini de fructe, pe care italienii le storc in traditionala bautura limoncello si-n deliciosul desert amalfitan, „Delizia al limone”. Abia asteptam sa le gust, asa ca ne-am grabit spre vila „Lara”, acolo unde eram cazati … ( va recomand din suflet acest loc pentru cazare, este minunat, iar preturile sunt decente : http://www.villalara.it/en/,)

Am urcat , din nou, pe stradutele inguste si serpuite pana la frumoasa constructie, ce astepta sa ne primeasca pentru cele cateva zile de sedere. Am urcat cu liftul pana la etajul cu pricina, prin uriasa stanca, iar cand am ajuns pe terasa, pur si simplu am amutit! Era si o zi de sarbatoare, si tot cerul la apus era brazdat de artificii.

In nici un alt loc pe care-l vizitasem pana acum n-am simtit emotia aceasta atat de puternica, de fericire maxima! De la grandioasa fereastra a apartamentului vedeam totul, toata panorama, pe care n-as fi vrut s-o mai parasesc vreodata.

Nici nu stiu ce asteptam mai mult, cina care ne chema, micul dejun de maine, pe terasa, in bataia soarelui, plaja cu nisipul alb sau marea colorata. Le-am luat pe rand, asa cum ne-a permis timpul, asa ca am pornit in seara, pe jos, spre centru, ca sa luam cina.

Nu mica mi-a fost uimirea cand am intalnit pe stradute o veche colega si prietena, familiara cu locul. Ne-a recomandat restaurantele localnicilor, unde pregatesc mancarea ca la mama acasa, din pestele si fructele de mare proaspat pescuite si legumele si fructele proaspat culese din gradinile proprii. (vi-l recomand si eu mai departe, http://www.scattidigusto.it/2015/08/27/ristoranti-acciaroli-il-veliero/).

Proprietarul ne-a pregatit la antreu o salata de caracatita, scoasa din mare, un peste pe gratar cu legume si salata, vinul casei, dar si desertul casei, delicioasa prajitura cu lamai. Dupa o plimbare nocturna pe faleza luminata, dupa sunetul valurilor izbite de stancile ce tineau puternic restaurantele, dupa aerul respirat de lamaii proaspeti… am adormit cu mireasma specifica orasului Amalfi, ce ne-a invaluit toata noaptea prin fereastra deschisa.

(photo by Karla Titileanu)(photo by Karla Titileanu)(photo by Karla Titileanu)

M-am indragostit iremediabil de … fermecatoarea Coasta Amalfitana

De aceasta data n-am apucat sa vizitam si insula Capri, din apropiere, dar este un motiv puternic sa revenim in aceste locuri sublime. Pana atunci, va las sa va delectati cu pozele pe care prietena mea, Karla, mi le-a pus la dispozitie.

(photo by Karla Titileanu)(photo by Karla Titileanu)(photo by Karla Titileanu)(photo by Karla Titileanu)(photo by Karla Titileanu)(photo by Karla Titileanu)

Publicat pe

Pericolul din cosmetice! Ce ascund etichetele „de marketing”?

Am trecut si eu prin toate etapele folosirii produselor de ingrijire corporala. La inceput, luam de pe rafturile magazinelor tot ceea ce mirosea frumos si avea textura cat mai placuta, ce era mai de firma, fara sa citesc eticheta produsului respectiv.

Apoi am auzit si m-am documentat despre parabeni, cat sunt de periculosi pentru sanatatea noastra, asa ca a inceput de data asta sa-mi atraga atentia eticheta de pe fata, in care, strategia de marketing scria cat mai ademenitor „fara parabeni, fara coloranti”. Intr-adevar, dus- gelul sau samponul respectiv nu continea parabeni, dar eticheta de pe verso n-o studiam nici de data asta,ca sa observ ce alte ingrediente periculoase contin „minunatele” produse, care-ti „catifeleaza corpul si simturile”.

Iar, mai nou, o alta strategie de a tulbura mintile clientului sunt produsele pe care le gasim la raionul BIO si pe care scrie peste tot BIO, ECOLOGIC sau ORGANIC. Aceste certificari se pun produselor care nu utilizeaza substante chimice, artificiale, pesticide, aditivi alimentari, nu sunt modificate genetic sau alte aspecte.

Asa ca am cumparat si eu un gel de dus, pe a carui eticheta, pe langa numele care incepe cu ECO, erau multe certificari ale culturii organice din care provine vanilia, ce o continea in compozitie, plus un alt inscris cu „organic ingredients”… de data asta, insa, mi-am spus sa citesc si lista de ingrediente de pe spate, care scrie negru pe alb, cam asa: apa, apa din frunza de myrtus din cultura ECO, vanilie din cultura ECO, (si acum incepe distractia), benzonat de sodiu, sorbat de potasiu, lauryl polyglucose, sodium lauryl glucose carboxylate si cativa astfel de produsi chimici. Am luat si am citit pe rand despre fiecare in parte, va arat, pe scurt, doar doua dintre ele:

– Sorbatul de potasiu sau E202, un produs chimic, al carui consum poate cauza: reactii alergice, toxicitate la nivelul organelor, migrene. Deocamdata nu este restrictionat pentru consum, dar exista o doza zilnica, maxima admisa.
– Benzonatul de sodiu, un alt compus chimic, un conservant, despre care, un raport al Agentiei Britanice de standarde alimentare arata ca E211 reduce coeficientul de inteligenta, fiind daunator si pentru copii; iar un alt cerceator de la Univ. din Sheffield sustine ca acest benzonat poate deteriora ADN-ul, ducand la disfunctii ale celulelor, genera boala Parkinson, poate determina cancer de piele, alte boli neuro-degeneratice, dar grabeste si procesul de imbatranire. (sursa: wikipedia)

Intr-adevar, produsul respectiv contine 2 ingrediente ce provin din culturi eco, dar restul ingredientelor…!? Restul ingredientelor sunt extrem de periculoase folosite in timp. Dar uitam cel mai important aspect: pielea este cel mai mare organ al corpului, un invelis viu si are o capacitate de absorbtie fantastica, adica respira si aspira tot ceea ce punem pe ea. Si cu cat mai multi ani folosim toxicele cosmetice corporale, cele de curatenie, aditivii din alimente, ne trezim cu cancer la 50 de ani si ne intrabam de unde.

Asa ca am pus punct produselor care ne mint cu reclama si am decis sa citesc ATENT fiecare eticheta si sa cumpar doar produse ce contin ingrediente NATURALE si bio, nimic altceva. Intr-un urmator aticol, pe care-l gasiti la rubrica „Si mamica”, va arat ce produse naturale am gasit si cu care ma simt perfect!

Publicat pe

Roma… ”la dolce vita”

„ Rome is not like any other city. It’s a big museum, a living room that shall be crossed on ones tiptoes.’’ (Alberto Sordi)

Palate, muzee, fantani, strazi pietruite, un urias coloseum… la tot pasul vezi bucati de pietre „cazute” din istoria de secole intregi, istoria  lumii antice.  „Capitala lumii”, „Orasul etern”…la dolce vita din Roma este o eterna poveste, pe care vrei s-o retraiesti, cu fiecare vizita in capitala Italiei.

Am inceput periplul cu uriasul Coloseum, cea mai impresionanta cladire-ruina a Romei Antice. Din nou am comandat online biletele de intrare, asa ca nu a durat decat putin pana sa patrundem printre nesfarsitele ruine…. care ma duceau parca in pelicula din „Gladiatorul”. O senzatie  unica, de incredere puternica in istoria ce ne e strajer.  Cam o ora si jumatate am batut la pas amifiteatrul intins pe 189 de metri lungime si 156 latime. Uriasa constructie a fost ridicata de imparatul Vespasian intre  anii 72-80 d.Hr., in locul unui lac artificial.

Chiar langa Coloseum se vede maret Arcul imparatului Constantin (Celio), inalt de 21 de metri, unul dintre cele 3 arcuri imperiale din Roma, care au mai supravietuit trecerii timpului.

Am continuat plimbarea printre colectia de ruine si pietre ce s-a pastrat in Forumul Imperial  si Forumul Roman, care a fost considerat centrul vietii politice din Imperiu. Amintesc asta temple, biserici, vestigii, inconjurate de arcuri de triumf ce comemorau victoriile de la vremea respectiva.

Pasii ne-au dus mai departe spre „Sfantul Scaun” in care domneste Papa, si care „sade” falnic in Vatican, cel mai mic stat suveran din lume, al carui teritoriu consta dintr-o enclava in orasul Roma. Vaticanul gazduieste Piata Sfantului Petru, Bazilica Sfantul Petru, rezidenta papilor numita palatul Apostolic cu Capela Sixtina, cu picturile murale semnate de Michelangelo. Citind despre Vatican, am aflat si cateva lucruri interesante: desi Biserica catolica are o istorie de secole, nu la fel are si acest mic stat, el datand doar din 1929; Vaticanul este singurul stat in care, daca nasti, nu poti obtine cetatenie; nu emite bancnote si emite propria moneda Euro, pe care apare chipul Papei; si aici se mai foloseste limba latina la ATM-uri.

Este superb si centrul vechi al Romei, cu ale sale alei pietruite si cu minunata Fontana di Trevi, acolo unde arunci banuti si-ti pui dorinte. Din pacate, in perioada in care am fost noi, era in renovare.

Roma este fermecatoare nu doar prin urmele istoriei, dar si prin bucataria ei. Ca sfat, nu alegeti restaurantele apropiate de punctele turistice, pentru ca sunt mult prea comerciale, mancarea nu va va da pe state. Noi le-am ales pe cele recomandate pe tripadvisor, iar unul care mi-a placut foarte mult, unde am cinat pe o terasa plina de verdeata si lumanari albe, se numeste LA.VI. (Via Tomacelli, 23, Roma; tel: 39 06 4542 7760, deschis intre 7:00-2:00)

 

Mare atentie unde parcati masina! Doar ce am intrat intr-un magazin si ne-a fost luata. Am calatorit vreo jumatate de ora cu autobuzul ca s-o putem recupera si ne-a costat toata treaba vreo 150 Euro.

Si ca sa ramanem in zona de visare, am gasit si niste recomandari de pelicule ce au fost filmate la Roma:

La Dolce Vita (1960, regizor: Federico Fellini; actori: Marcello Mastroianni, Anita Ekberg)

Roman Holiday (1935; actori: Audrey Hepburn, Gregory Peck)

L’eclisse (1962; regizor: Michelangelo Antonioni; actori: Alain Delon, Monica Vitti)

The portrait of a lady ( 1996; actori: Nicole Kidman, John Malkovich)

The Belly of an Architect (1987; actori: Brian Dennehy, Chloe Webb) )

Publicat pe

M-am topit de placere… Sub soarele Toscanei

„ Viata ne ofera o suta de sanse. Tot ceea ce trebuie sa facem e sa alegem una” („Sub soarele Toscanei”)


Dupa pastelurile celor Cinque Terre, am pornit pe sub „Soarele Toscanei”… si nu puteam sa nu oprim in capitala regiunii, in romantica Florenta, careia abia asteptam sa-i simt mireasma. Ahh, cat de frumoasa poate fi eterna Florenta. Am calcat peste pasii acoperiti de vreme a numeroase personalitati marcante ce au trait in „Atena din Evul Mediu”: Dante, Leonardo da Vinci, Botticelli, Michelangelor, Donatello, Galileo Galilei, Salvatore Ferragamo, Gucci, Roberto Cavalli, Emilio Pucci…si nu in ultimul rand Catherine de’ Medici, sotia regelui Henric al-II-lea al Frantei.

Galeriile Uffizi, primul punct pe care l-am vizitat, cel mai vechi muzeu de arta al lumii occidentale, a fost construit in 1560, de catre Vasari, ca birouri pentru nobila familie Medici, pentru magistratii florentini. De-a lungul anilor, multe incaperi ale palatului au fost transformate in sali de expunere a pieselor de arta colectionate de familia di Medici. In luna iulie, in plin sezon, se asteapta ore intregi la rand, la intrare. Noi am rezervat biletele online,  astfel ca am patruns in galerie destul de usor.

Am urcat apoi la „Palazzo Pitti”, fosta resedinta a unui ambitios bancher florentin, Luca Pitti. Palatul a fost cumparat de familia Medici in 1549 si a devenit resedinta familiilor care conduceau Marele Ducat al Toscanei.  de unde am admirat minunata panorama a orasului. Mai tarziu, afost folosit ca sediu al puterii lui Napoleon. De aici, de sus, de la o terasa plina de verdeata si flori, am admirat in liniste panorama Florentei.

Ziua s-a incheiat cu o cina romantica, in restaurantul „Golden View open bar”,  ce sadea semet de-a lungul fluviului Arno si  era pazit de semetul „ponte Vecchio”, cel mai vechi pod din Florenta.

Am pornit apoi  spre centrele istorice ale Toscanei:  San Gimignano, Siena, Orvieto, care si-au conservat perfect farmecul medieval si  ale caror strazi, parca, ma purtau in timp. Toate oraselele au farmecul lor, piatete medievale, lanuri de lavanda, dealuri acoperite de maslini si vita de vie.

In Orvieto, oras construit la inaltime, nu trebuie sa ratati cetatea straveche cu stradute inguste, alei pietruite. In cetate ajungeti pe jos sau cu telefericul sau cu autobuze. Pretul unui bilet de intrare este de 2 Euro. Am respirat aerul proaspat de la inaltimea parcului care ofera o priveliste minunata asupra orasului de jos, precum si o varietate de restaurante si baruri pline cu faimosul vin local.

„You’re right.I got my wish.I got everything I asked for.” ( „Under the Tuscan Sun”)

 

… Si pana ajungeti sub soarele Toscanei, va invit sa urmariti filmul cu acelasi nume. Pe mine m-a inspirat mult, in plus, actrita ce interpreteaza rolul principal, Diane Lane, este una dintre favoritele mele. Va las aici trailerul:

 

 

Publicat pe

O destinatie cat… „Cinque Terre”

Milan, what a beautiful place to die! (John Carradine)

Anul trecut am inceput seria tururilor tarilor lumii. Prima destinatie aleasa a fost partea de N-V a Italiei. Am luat avionul pana la Milano, iar de acolo am inchiriat o masina si am pornit la drum… Am ramas cazati in Milano pentru o zi.

Minunata capitala a Lombardiei ne-a intampinat cu al sau Dom din Milano (catedrala Santa Maria Nascente), aflat in Piazza del Duomo , a treia catedrala ca marime a crestinitatii, de o frumusetele tulburatoare, plina de detalii mirifice. Am calcat apoi Galeria Vittorio Emanuele, chiar in centru, intre Dom si Scala din Milano, considerata poate cea mai importanta opera din lume, un teatru ce a fost construit intre 1776-1778 , sub patronajul Mariei Tereza.

Orasul mi-a placut nespuns, mi se pare extrem de senzual, extravagant, ce imbina perfect clasicul cu modernul. De aici am plecat spre renumitul fashion outlet din Seravale (139 de km). A doua zi drumul ne-a dus catre Genova (168 km), unde am luat pranzul, iar apoi… spre cele 5 Pamanturi, unul dintre cele mai frumoase locuri din lume.

Plimbarea pe coasta Italiei pana la Cinque Terre, briza… pur si simplu ma innebuneau. Am inceput sa vad usor, usor, pastelurile ce acopereau casele zarite semet pe coasta. Pe masura ce ne apropiam, placerea prindea nuante si mai puternice. Cladirile, frumos colorate, aranjate, ce stau falnice in bataia marii si a soarelui, ne asteptau sa le admiram.

Fiecare satuc dintre cele 5 Pamaturi , variaza pe aceeasi tema, insa fiecare are farmecul sau. Trenul ce scarataie de vechime ne plimba printre ele. Am pornit din Monterosso al Mare, Varnazza, Corniglia, , Manarola, pana la Riomaggiore, cel mai aproape de mare.

„Pastelurile ce zugravesc cele cinci pamanturi ale Italiei, imi ametesc mintea si sufletul de o placere nebuna” (Diana Bart) 

Ne-am plimbat printre casutele vechi, am coborat apoi spre stancile udate de spuma marii, am adulmecat adanc briza si mirosul florilor. Ne-am oprit apoi la un restaurant de unde priveam marea, si unde ne-am infruptat cu mare pofta din preparatele pescaresti traditionale, din fructele de mare proaspete si din vinul care ne soptea din adevarul istoriei zonei.

N-as fi vrut sa mai plec de aici…dar stiam ca ne asteapta si alte frumuseti, la fel de sfasietoare, pe care vi le arat, in urmatorul articol…

(sursa acestei fotografii: google)

Processed with MOLDIV
Publicat pe

Pe valurile Deltei Dunarii

’’ Am vazut drumul de balada al Dunarii si as fi dorit ca aceasta zi sa fie fara sfarsit’’    (Louise Carel)

Era intr-o vineri de mai, cand puneam in plan ce sa facem in weekend. Ne doream o evadare din stresul cotidian adunat de intreaga saptamana. Ne doream aer proaspat si relaxare, care sa ne curete gandurile. Ne-am zis ’’ Hai sa fugim in Delta! E aproape, putem pleca acum si sa ne bucuram din plin de aceste zile.’’

Numai bine si vremea a tinut cu noi, asa ca am pornit spre valurile Dunarii. Pe drum am sunat la o pensiune din Dunavatu de Jos, unde am fost asteptati cu o cina pescareasca delicioasa: chiftelute din peste, specialitati de peste afumat, icre de casa, saramura de crap…totul preparat din carne proaspat scoasa din ’’balta’’ noastra romaneasca. O liniste deplina in satucul pescaresc. Ne-am relaxat  in bataia crengilor pomilor si a stufarisului  din gradina pensiunii. Pentru a doua zi, ne-au pregatit oaspetii , o plimbare cu barca, pe Canalele Deltei.

Ne-a trezit un soare sclipitor ce patrundea printre ramuri. Acelasi soare care ne-a insotit toata ziua, purtat pe cerul albastru. Imaginea satului, cu casele viu colorate si fatadele degradate de vreme, vegetatia lui frageda si verde… canalele Deltei ca un ’’mirific evantai’’ (Geo Bogza). Emotia locului te stapaneste la tot pasul.

Am pornit apoi spre Murighiol, de unde am fost preluati de o barca si dusi , pret de aproape o ora, acum in lumina colorata si discreta a apusului, catre pensiunea de pe bratul Sfantu Gheorghe, acolo unde alesesem cazarea pentru noaptea de sambata. O furtuna in zare ne-a acoperit deodata cerul, iar apa involburata, ne ducea parca cu si mai mare repeziciune spre farul pe care-l vedeam in departare. Ploaia n-a apucat sa ne ude prea tare,insa cerul negru ne-a speriat, ce-i drept, dar destinatia ne astepta in bratele ei. Am ajuns cu bine, fusesem pe cele mai bune maini, nu eram primii turisti intampinati de natura dezlantuita.

Un alt loc feeric, un complex , o oaza verde.  Si aici ne-am infruptat dintr-un festin traditional, incheiat de niste placinte aburinde delicioase si un vin alb de casa, plin de savoare.

’’Delta Dunarii? Un vis si o realitate in acelasi timp!’’ ( Rot Johanssen)

A doua zi dimineata ne-am plimbat pe nisipul alb al plajei salbatice din apropiere. Sunt indragostita de natura, de farmecele tarii noastre, multe inca nedescoperite. Vreau s-o cunosc mai bine, sa gust mai mult din dulcea noastra Romanie…