Aroma puternica a hreanului, dulceata si zeama marului, gustul proaspat al morcovului si al telinei, nucile crocante si finetea iaurtului grecesc se combina intr-o salata delicioasa!
Cruda, sanatoasa, gustoasa si aratoasa…astazi va impartasesc reteta salatei mele de cruditati, rapid de facut si usoara, datorita maionezei de iaurt din compozitie.
Ingrediente ( pentru 2 portii mari):
- 1 morcov (cautati-i pe cei romanesti, cat mai colorati, caci sunt cei mai dulci)
- 1/2 telina
- 1 mar ionatan nedecojit
- 2 lingurite de hrean ras
- 2 linguri de nuca proaspata
Ingredientele pentru maioneza de iaurt:
- 1 cutie mica de iaurt (il prefer pe cel grecesc, e mai pufos si mai putin acru)
- 3 linguri de ulei de masline
- 1 lingurita de mustar
- sare
- piper
Mod de preparare:
Dau morcovul, telina, marul si hreanul prin razatoarea mica si le scurg de zeama lasata (o puteti pune intr-un pahar cu gheata si bea)
Maioneza se prepara extrem de simplu si rapid: amestec cu telul iaurtul cu mustarul si cu lingurile de ulei, pe care le adaug treptat. Condimentez si gata! Peste maioneza obtinuta pun legumele rase si amestec usor. Adaug nuca taiata bucatele si mai condimentez dupa gust, daca mai trebuie.
Imi place sa servesc aceasta salata de cruditati cu masline (verzi, deshidratate sau kalamata) si alaturi de o rondea de orez expandat sau o felie crocanta de cereale.
Sa aveti pofta de … sanatate!