Sofia, Sofia… „delicioasa” capitală a Bulgariei!

Sofia… ce nume frumos! Nu e prima dată cand trec pe la ea, dar e prima oară când și zabovesc aici, câteva ore, în drum spre Bansko, acolo unde urmează să celebrăm trecerea dintre ani. În frumoasa capitală bulgară am oprit ca să luăm prânzul. După câteva căutări pe Tripadvisor, am facut un top 3 restaurante și am zis că oprim la cel mai apropiat. Dar n-am găsit acolo loc de parcare, culmea, am găsit chiar în centru, aproape de strada principală din centrul istoric. Am luat-o pe jos pe pietonal, ademeniți de fel și fel de mirosuri de mancare. Într-un gang se zarește timid numele unuia dintre restaurantele vazute pe Tripadvisor. Am insistat să intram aici, deși din afară, nu-i dăm prea mult credit. Dar ne-am spus că merită să încercăm,  mai ales că e în centrul capitalei. Am trecut o ușă, un hol în care erau depozitate în partea stângă niște piese de mobilier vechi, ce-mi amintesc de o poveste vintage din casa bunicii. Un albastru și un verde pastel ne întâmpină pe pereți, parcă promit ceva. Surpriza dorită a venit atunci când am deschis a doua ușă, un decor ce-mi amintește de casa strămătușii mele cochete (profesoară de matematică prin Africa). Sau sufrageria de vis a bunicii, cu toată mobila pastel, bibelouri, flori și macrameuri cu gust lucrate.

         

Iar mirosurile amețitoare ale mâncărurilor… și preparatele ce defilează prin farfuriile din fața noastră, ne conving să luăm loc. Doamne, ce senzație la stomac, ce bucurie… abia așteptăm acum să și gustăm din farfurii. Abia am ales felurile, dintre atatea… ne-am luat supă cremă de dovleac (dovleacul este, la bulgari, tradițional) și supă cremă de conopida cu branza cu mucegai…la primul fel.  Delicioase!!

             

  

Iar ca fel principal, un pește proaspăt la cuptor cu legume, copt într-o tigaie de tuci , o tacană de vită, cu un sos gros și delicios și un rissotto cremos, cu dovlecei, șuncă și smântână de casă.

Ne-am reântors la dovleac, pentru partea dulce a mesei. Un dovleac parfumat ce ți se topește in gură, acoperit de mirodenii și aruncat în cuptor cu o crema de vanilie amețitoare. A fost ceva de vis!

Dupa Revelion, în drumul nostru de intoarcere spre casa, ne vom opri din nou să luăm prânzul. Si as da  oricând din nou o fugă pănă în Sofia, doar ca să mă înfrupt din bucătăria delicioasă a bulgarilor.

Vă las numele și adresa restaurantului, pentru că merită din plin o recomandare fierbinte!

Restaurant SHTASTLIVECA

  • adresa: Sofia Bul. 27,” Vitosha”, Sofia 1000 Bulgaria
  • tel: + 35924411155
  • program: 11-01

       

Bruschete cu usturoi copt, roșii proaspete, mozzarela și busuioc

 

Cel mai scurt traseu pentru gustarea delicioasă pe care v-o prepar astăzi e tot cel până la supermarketul PENNY …și mare noroc că-l am aproape de scară… de unde imi iau ingrediente proaspete pentru rețetele mele.

Și cum, pentru mine, gătitul rămâne o artă, am nevoie și de cele mai bune ustensile pentru bucătărie. Așa că m-am pus pe strâns puncte. Și chiar nu m-am mulțumit cu 2-3 cuțite, am vrut tot setul de la Vivess , de cuțite din oțel inoxidabil și mâner din lemn de salcâm, ustensile premium, recomandate de chef Nicolai Tand.

 

Și cu punctele strânse am luat tot setul la care râvnesc de mult timp, cu 50% mai ieftin. A, și pentru că am și card Penny, am primit număr dublu de puncte.

E, și acum, nu sper decât ca bruschetele de astăzi să fie cel puțin la fel de bune ca ale lui chef Tand. Hai să vedem și rețeta!

Bruschete cu usturoi copt, roșii proaspete, mozzarela și busuioc  (4 pers) :

  • 2 roșii mari, de țară (dulci și zemoase)
  • 2 căței mari de usturoi
  • 8 felii de pâine integrală sau 4 mini baghete
  • 8 felii de mozarella cu corp moale (di Buffala)
  • busuioc verde
  • ulei de masline
  • sare, piper

Mod de preparare:

  1. tăiem cubulețe roșiile (musai cu cuțitele de la Vivess, știți cum taie?!), le amestecăm cu sare, ulei de măsline și bucuioc verde
  2. tăiem căpățânile de usturoi pe jumătate, le ungem cu ulei de măsline și sare  și le dăm la copt in cuptor,  circa 20 min, până devin aurii
  3. Feliile de pâine sau baghetele (le tâiem pe lungime in două) le ungem cu ulei de mâsline amestecat cu sare și le dăm in cuptor 5 min, până devin un pic crocante
  4. stoarcem usturoiul copt din coajă și-l intindem cu furculița pe feliile de pâine
  5. adăugăm și roșiile cubulețe peste
  6. apoi feliile de mozzarella
  7. Stropim cu ulei de măsline, sare , piper si o frunză de bucuioc proaspăt

 

Poftă bună! … Și de vreți să vă iasă bruschetele la fel de gustoase ca ale mele, fugiți să vă luați setul de cuțite de la PENNY! Mai mult, cu fiecare cuțit cumpărat sprijiniți construcția unei cantine și oferiți o masă caldă zilnic, pentru 70 de copii defavorizați.

 

Campania este valabilă in limita stocului disponibil, in perioada 18.05-26.07

Regulementul este disponibil pe penny.ro

”Mama zice”: discutăm fără filtru despre super-eroi

„Mama zice” asa:

…cu un dram de inspiratie, produse de calitate si muuulta dragoste putem fi super-eroi! Oricum suntem, iar voi, mamele, ma intelegeti cel mai bine, mi ales in noul acum, in care casa s-a transformat in bucatarie, loc de joaca, de cinema, de shopping… de de toate. Iar noi, mamele, trebuie sa fim o sursa continua de inspiratie, ca sa reusim in fiecare zi reteta fericirii noastre si a copiilor nostri.

Iar calitatea ingredientelor primeaza: alegem numai produse naturale, sanatoase, gustoase si aratoase :), ca sa-i si atraga pe cei mici. Dar si pe noi, de ce nu? Partenerul nostru de gatit  si de joaca este Bonduelle, l-am ales pentru calitatea pe care ne-o ofera. Tot timpul verde si proaspat, atat de fresh, ne da o mare pofta de … viata.

Eu am acceptat probocarea Bonduelle , etapa „Mama zice”, din cadrul campaniei „Bonduelle iti dedica premii in semn de apreciere”, si am preparat o reteta delicioasa, in formula completa, cu cele 2 fetite ale mele, si am reusit sa ne si jucam, sa stam si cuminti, sa avem si un fel principal sanatos si gustos. Iar legumele Bonduelle ne-au fost de mare ajutor. Cu ele am reusit sa scriem, sa facem figurine…pana sa ajunga in farfuria pe care am savurat-o cu placere!

Pentru noi, mesele de peste zi sunt extrem de importante, atat pentru sanatatea fizica, cat si pentru cea mentala, fiind momentele perfecte in care ne adunam,  intreaga familie,  la masa.

Bonduelle vrea sa se alature  celor care îți mulțumesc și ne invita în promoția Bonduelle, unde a pregătit premii în semn de apreciere. Si a ales premiile cu gândul de a-ți face fiecare zi mai frumoasă și mai ușoară.

Poți să câștigi prin tragere la sorți un frigider side-by-side LG care încorporează o inovație ce va fi pe placul tău: elegantul panou de sticlă are efect de oglindă și-ti permite să vezi în interiorul compartimentului, fără să mai deschizi ușa.

Un alt premiu pe placul tău va fi aspiratorul-robot Rowenta. Îi planifici orele de curățenie și el va porni singur, va aspira și se va întoarce tot singur la locul de încărcare a bateriei. WOW!

În plus, poți să câștigi vouchere IKEA în valoare de 500 RON, tocmai pentru că acum stăm cu toții mai mult acasă. Credem că este momentul perfect pentru o redecorare, cu mici îmbunătățiri, care să mai schimbe un pic peisajul.

Iar în promoția Bonduelle e foarte simplu sa intri: cumperi minimum 2 produse congelate Bonduelle Vapeur și înscrii numărul bonului pe bonduelle.ro/semnedeapreciere sau îl trimiți prin SMS la 1814

Mie nu-mi ramane decat sa va  urez multa bafta la concurs, sa va doresc si voua, mamici, multa inspiratie pentru retete savuroase . Si pentru ca imi place sa impartasesc tot ce e frumos, astept cu drag secretele voastre, despre cum rreusiti sa fiti super-mame. Va las aici si reteta aleasa de noi. Timp de preparare :15 minute. Gata in fix 3 pasi.

Mix de legume colorate, cu maioneza  pufoasa de avocado.

INGREDIENTE:

1 punga fasole verde Bonduelle Vapeur

1 cutie naut Bonduelle Vapeur

1 catel mare de usturoi

10 rosii cherry

1 avocado

lamaie

ulei de masline

sare, piper

MOD DE PREPARARE:

  1. Incingem tigaia, punem 2 picaturi de ulei, apoi fasolea verde congelata. O lasam sub capac 3-4 minute
  2. Adaugam si usturoiul rondele, rosiile taiate pe jumatate si nautul. Plus sare. Lasam iar sub capac 3-4 minte
  3. pregatim maioneza de avocado: mixam avocado+ zeama lamaie+ulei de masline +sare

Si gata… sa aveti pofta!

CAVIT, MULTIVITAMINELE COPILARIEI NOASTRE

Gusturile copilăriei vin cu amintiri plăcute și cu chef de joaca…

 

Am avut o plăcută surpriza atunci când am văzut pe rafturile farmaciei Cavitul copilăriei noastre, de care sigur va amintiți cu toții, acea „ciocolatica” de multivitamine, pe care ne-o dădea mama și pe care as fi mâncat-o cu cutie cu tot.

În perioada asta nebuna, ca nu exagerez dacă o numesc asa, i-am cautat Mairei ceva bun pentru pofta de mâncare și imunitate, pe lângă alimentația sănătoasă pe care o avem. Trece printr-o perioada mai stresanta, în care ii sunt mai îngrădite libertățile, astfel ca și surmenajul psihic își pune amprenta.

Amintindu-mi de perioada în care eu luam Cavit, cu atâta pofta și nerăbdare, am zis sa încerc și cu ea. Nu inainte de a vedea dacă produsul a rămas la fel de bun ca pe vremea noastră. Cavit nu conține coloranți sau conservanți artificiali.
Faptul ca se menține pe piața încă din 1964, fiind, de-a lungul timpului alături de muuulte generații de copii și adulți, îmi da un plus de încredere.

Prin compoziția sa, este o sursă de vitamine esențiale pentru copii, contribuind la dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a întregului organism, la menținerea poftei de mâncare și a stării generale de bine.

 

Maira e la fel de înnebunita după Cavit, la fel ca și mami. 🙂 Îl ia cu pofta, știe ca are voie doar 2 tablete pe zi, altfel l-ar manca și ea pe tot. Acum îl găsim pe piața și sub 3 arome: de ciocolata, multivitamine și Caise. De 2 săptămâni a început să-l ia și chiar are o pofta mult mai mare de mâncare, căci făcea nazuri în ultima vreme. Papa toată ciorbita la prânz, plus felul doi. Apoi, nelipsitul Cavit, ca și „desert”. Nu avem probleme nici cu răcelile de sezon, și imunuzandu-ne din timp, sper, nici la iarna.

Va las și detaliat date despre toate vitaminele pe care le contine Cavit, ca sursa de documentare:

Vitamina A contribuie la menținerea vederii normale și a sănătății membranelor mucoase și pielii, la funcționarea normală a sistemului imunitar, la metabolismul normal al fierului, precum și la procesul de diferențiere celulară.
Vitamina B1 (tiamina) contribuie la metabolismul energetic normal, precum și la funcționarea normală a inimii și a sistemului nervos. Vitamina B2 (riboflavina) contribuie la reducerea oboselii și extenuării și la menținerea globulelor roșii normale.
Vitamina B3 (niacina) contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos și la menținerea sănătății psihice.
Vitamina B5 (acidul pantotenic) contribuie la performanța mentală normală, la sinteza normală și la metabolizarea hormonilor steroizi, a vitaminei D și a unor neurotransmițători.
Vitamina B6 (piridoxina) contribuie la sinteza normală a cisteinei, la metabolismul normal al homocisteinei, al proteinelor și al glicogenilor, la reglarea activității hormonale.
Vitamina B7 (biotina) contribuie la metabolismul normal al macronutrienților, la menținerea sănătății părului, pielii și membranelor mucoase.
Vitamina B9 (acidul folic) contribuie la sinteza normală a aminoacizilor și la buna funcționare a hematopoiezei.
Vitamina B12 (ciancobalamina) contribuie la reducerea oboselii și extenuării, la funcționarea normală a sistemului imunitar.
Vitamina C contribuie la menținerea funcționării normale a sistemului imunitar în timpul exercițiilor fizice intense și după acestea, la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a vaselor de sânge, sistemului osos, ligamentelor, gingiilor, pielii, dinților. De asemenea, crește absorbția fierului.
Vitamina D3 contribuie la absorbția/utilizarea normală a calciului și fosforului, la menținerea concentrațiilor normale de calciu în sânge, la menținerea funcției normale a sistemului muscular, a sănătății sistemului osos și dinților.
Vitamina E contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

 

 


 

 

Experienta sarcinii, de la conceptie pana la nastere, si dupa. Ce trebuie sa stim, ghid complet ELEVIT.

Clar, e o minune!

    Tot ce se întâmplă cu noi de atunci de când ne hotărâm sa devenim mame, atunci când purtam un omuleț care tot creste în burta noastră, pana la și după naștere, totul are o coerenta, data de la Doamne Doamne, dar pe care trebuie sa ne dorim sa o accesam. Ar fi atât de multe de spus, dar o sa încerc sa structurez tot ce am în minte și în suflet. Mai am o luna și un pic pana nasc a doua fetita, și ii multumesc lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru ca mi-a trimis semnale ca sa pot sa iau deciziile cele mai înțelepte pentru mine și copiii mei, căci da, contează tot ce fac cu viata mea, de când decid ca vreau sa dau la randul meu o viata. Organismul nostru este extrem de inteligent, el știe ce și cum are de făcut cu ovulul, embrionul, bebelușul… Dar nu se poate descurca perfect fără ajutorul nostru. Iar noi avem nevoie de o informare adecvata. In era vitezei e destul de ușor sa pui mana pe ea, numai ca trebuie sa fie din surse sigure. Fiecare sarcina e diferita, cu bune și cu rele, însă ca nevoi generale ale organismului,  majoritatea sunt la fel. Eu am găsit ca și sursa de informare site-ul www.elevit.ro, acolo unde găsesc fel și fel de articole, unul mai interesant decât altul. Elevit sunt și vitaminele prenatale și postnatale pe care am ales sa le iau, la recomandarea medicului. Dar și dupa ce m-am documentat bine despre ele, si am aflat si ca sunt nr.1 mondial in suplimente prenatale. 

Haideți sa vedem pe rand, cum pornim spre aceasta lume miraculoasa,a conceperii unui copil.

Întâi și întâi trebuie sa ne cunoastem ciclul de reproducere. Înregistrarea ciclului menstrual personal te ajută să îți determini perioada de timp de fertilitate maximă și să îți crești șansele de concepție. Cum se pregăteşte organismul tău pentru sarcină, toate detaliile le poti găsi aici:

https://www.elevit.ro/ro/planificare/organismul-meu/

Un al doilea pas spre un bebe sănătos este Regimul alimentar înainte de sarcină, care trebuie sa fie echilibrat, astfel încât te va ajuta să asiguri substanţele nutritive de care ai nevoie pentru o stare de sănătate generală bună şi pentru vitalitatea organismului şi te va pune pe drumul cel bun pentru a concepe.

Cat și ce trebuie sa consumam ca sa avem o sănătate de fier, găsiți în detaliu, tot pe www.elevit.ro:

https://www.elevit.ro/ro/planificare/nutritie/

Șansele  de a rămane insărcinată sunt influențate de câțiva factori gestionabili precum: regimul alimentar, greutatea corporală, fumatul și exercițiile fizice. S-ar putea să trebuiască să faci unele ajustări în ceea ce privește obiceiurile tale zilnice, pentru a-ți maximiza șansele de concepție. Elevit are pentru noi 13 sfaturi intelginte și simple:

https://www.elevit.ro/ro/planificare/stil-de-viata/

Alte aspecte importante, care nu suporta întârzieri, sunt vizitele la medic, și nu doar la ginecolog. De asemenea, trebuie sa cunoaștem din timp toți pașii concediului maternal și toate vizitele pe care sa le facem instituțiilor publice abilitate.

https://www.elevit.ro/ro/planificare/checklist/

Ei, iar acum ai aflat ca ești însărcinată! Felicitări! E cea mai frumoasa perioada, chiar dacă mai întâmpinăm și probleme. Important este felul în care le privim. Și trebuie sa ne gândim ca este doar o etapa temporara, iar minunea care va apărea în viata noastră, merita toate sacrificiile. Însă, dacă respectam indeaproape toți pașii conceperii, sarcina ar trebui sa decurga bine.

Ghidurile Elevit referitoare la evoluția sarcinii și modificările organismului, alimentaţie şi stil de viaţă te vor ajuta să înţelegi schimbările care se produc şi ajustările pe care trebuie să le faci pentru a avea o sarcină sănătoasă:

https://www.elevit.ro/ro/gravida/

Și, în sfârșit, după cele 9 luni, ajungem sa ne ținem minunea în brate! Un sentiment unic in viata, care nu ai vrea sa se termine niciodată!

Începând de la îngrijirea copilului, pana la nevoile tale, te așteaptă o perioada, pe cat de aglomerata, pe atat de frumoasa. Elevit ne ajuta sa ne organizam:

https://www.elevit.ro/ro/mama-noua/

Felicitări, mămici sau viitoare mămici! Aștept cu drag sa împărtășim multe trăiri, emoții, momente impreuna! Sa fim sănătoși!

Acestea sunt suplimente alimentare. Cititi cu atentie informatiile din prospect sau de pe ambalaj. Pentru recomandari individualizare adresati-va medicului. Material sustinut de Bayer.

DE POST! 👩‍🍳 Cea mai simpla, rapida si gustoasa ciorba de fasole!

Iubesc fasolea alba-n fel și chip, 😃 dar mai ales într-o oala cu borș, roșii, rucola și leuștean proaspăt. 🍲

Va las aici reteta celei mai simple și rapide ciorbe de fasole boabe 👩‍🍳

INGREDIENTE :

• 1 ceapa alba

• 1 ardei rosu

• 1 morcov

• 3 cutii de fasole boabe fiarta (sa conțină doar apa și sare📍)

• 2 mâini de rucola

• 500 ml bors

• 3 roșii

• leuștean și pătrunjel proaspăt

• 2 linguri de ulei

• sare, piper, cimbru uscat

MOD DE PREPARARE :

1. Tocam ceapa și ardeiul, le călim în vilei circa 3 min, pana devin sticloase

2. adaugam și morcovul, apoi le lăsăm la fiert, sub capac, cu 1 litru de apa, cam 15 min

3. când sunt fierte legumele, adaugam și fasolea, roșiile decojite tăiate cubulețe, rucola întreaga, borsul, apoi lăsăm sa mai fiarbă 10 min

4. Oprim focul, punem pătrunjel și leuștean tocat, cimbru, sare și piper, potrivind gustul, apoi mai lăsăm 5 min sub capac, sa se întrepătrunda aromele, apoi servim cu ceapa verde sau roșie. 😋

Un deliciu, rapid, ușor de făcut și extrem de sănătos📍Pofta buna!

Borș țărănesc de aripioare, cu tăieței, rosii și leuștean proaspăt‍

Dacă va gândiți… „ce ciorba sa mai fac oare mâine? „, vin eu cu o idee delicioasa ‍ Borș țărănesc de aripioare, cu  tăieței, rosii și leuștean proaspăt.

INGREDIENTE :

• 1 cutie aripioare de pui(eu le.scot pielea, cat se poate)

• 1 ardei rosu

• 1 ceapa alba

• 1 morcov

• 1 pastarnac

• 2 roșii mari tăiate cuburi

• 2 cartofi cubulețe

• 1 mana de tăieței

• 1 ou

• 300 ml bors

• leuștean proaspăt

• pătrunjel verde proaspăt

• sare, piper

• 1 lingura ulei

MOD DE PREPARARE :

1. Tocam ceapa, ardeiul, morcovul și pastarnacul, le punem la călit în lingura de ulei, 3 minute, pana devin sticloase

2. adaugam si aripioarele de pui, tăiate pe jumătate (ca sa se mănânce mai ușor)

3. Amestecam ingredientele 1 min., apoi turnam 1-1,5 litri de apa și punem capacul, lăsând la fiert 30 min

4. adaugam și cartoful tăiat cubulețe, roșiile tăiate, fierbem încă 10 min, pana sunt gata cartofii

5. aruncam în ciorba fierbannd și mana de tăieței, apoi borșul, lăsăm inca 5 min pe foc

6. potrivim de sare și piper

7. batem oul întreg cu furculita, îl turnam apoi în ciorba, pe foc, ca sa facem zdrențele. Mai lăsăm circa 5 min sa fiarbă, apoi dam oala deoparte

8. punem deasupra și leușteanul și pătrunjelul tocate

Servim cu ardei iute, pâine proaspătă de graham, secara sau cu mămăligă.

Pofta buna!

Bors țărănesc de pui, cu loboda și zdrențe de ou 👩‍🍳

INGREDIENTE:

* 1 morcov

* 1 pastarnac

* 1 ceapa galbena

* 1 ardei verde

* 1/2 piept de pui (sau aripi, spinări, pulpe, ce va place)

* 1 legătură loboda

* 2 cartofi

* 1/2 cutie roșii cuburi sau suc de roșii

* 500 ml bors

* 2 oua

* sare, piper

* Ulei

* leuștean proaspăt

MOD DE PREPARARE :

1. tocam ceapa, ardeiul, morcovul și pastarnacul și le punem la călit în 3 linguri de ulei

2. adaugam puiul și mai lăsăm la înăbușit vreo 5 min

3. completam cu 1 litru de apa, sare și piper și lăsăm sa fiarbă vreo 30 min (de pana ce-i aproape gata puiul)

4. agaugam apoi și cartofii tăiați cubulețe, loboda tăiată și roșiile, și mai fierbem max 10 min, pana sunt gata cartofii

5. punem și borșul și ouăle bătute și mai lăsăm 5 min pe foc

Servim cu leuștean proaspăt și ardei iute 😋👩‍🍳

10 MIN ! De POST ! Salata fresh de tofu cu năut ‍

INGREDIENTE (2 pers):

• 1 cutie boabe de năut fiert

• 1 cutie de tofu

• 2 roșii mari

• 2 cepe roșii medii

• 2 castraveți

• pătrunjel verde

• ulei măsline

• sare, piper

• oțet balsamic

MOD DE PREPARARE:

1. Taiem branza tofu, roșiile, castraveții cubulețe, adaugam peste năutul scurs de zeama, ceapa tocata

2. Potrivim de gust cu ulei de măsline, oțet balsamic, sare, piper și pătrunjelul verde tocat

si decoram cu capere

Pofta buna!

10 MIN! 👩‍🍳DE POST! Hummus delicios, cu mix de semințe coapte 🍋 Reteta, gata în 2 pasi, AICI:

INGREDIENTE (2 pers):

• 2 cutii boabe de năut fiert

• 2 lg pasta de susan (tahini) (puteți macina semințe de susan)

• 1/2 lămâie

• 3 căței de usturoi

• pătrunjel verde

• boia (dulce sau picanta)

• sare, piper, ulei de măsline

• o mana de mix de semințe (dovleac, floarea soarelui, in, pin, susan)

MOD DE PREPARARE:

1. Amestecați la blender boabele de năut, pasta de suan, lămâia, usturoiul tocat, ulei de măsline, sare, piper, boia (toate le puneți după gustul și consistenta dorita)

2. Incingeti o tigaie FĂRĂ ulei, puneți apoi semințele și le lăsați sub capac circa 1-2 min, pana se coc un pic. Le amestecați apoi cu ulei de măsline, sare și boia

Decorați pasta de hummus ca în imagine. 👩‍🍳 Pofta buna! 😋

30 MIN ! Supa crema de morcovi, ardei și roșii, cu mozzarella și busuioc

30 MIN ! Supa crema de morcovi, ardei și roșii, cu mozzarella și busuioc verde. ‍

INGREDIENTE :

4 morcovi mari

4 pastarnaci

2 ardei roșii mari

o sticla de suc de roșii

• 1 ceapa alba

• 3 căței de usturoi
• 3 linguri de ulei

• sare și piper

• busuioc verde
• mozzarella

MOD DE PREPARARE :

1. Ceapa, usturoiul și ardeii tăiați bucăți mari ii punem în oala, cu sare și cele 3 linguri de ulei, sub capac, vreo 2-3 min
2. Adaugam și morcovul și pastranacii, apoi punem apa, cat sa le acopere
3. punem oala sub presiune la fiert pentru 20 min
4. Când sunt fierte legumele, le blenduim în oala, adaugam și sucul de roșii, apoi mai fierbem 10 min
5. Potrivim de sare, piper, busuioc tocat mărunt
6. Servim cu crutoane sărate și unse cu ulei de măsline (vedeti RETETA în următoarea postare), dar și cu mozzarella rasa . Un deliciu!

www.dianabart.ro
#fresh #healthy #lowcarb #reciepe #tomatoes #soup #blogger #bartofcooking #dianabart #mozzarella #basil