Somon copt cu lamaie si garnitura de quinoa, rosii de gradina si usturoi

Quinoa, „aurul incasilor”

 

Ador serile de vara… mai ales cele garnisite cu o cina delicioasa, alaturi de persoana iubita sau de prieteni. Si fiindca e duminica, am zis sa pregatesc ceva gustos, aratos si sanatos, acasa.

Am incropit o reteta rapida (40 min) : somon copt cu lamaie si garnitura de quinoa, rosii de gradina si usturoi. Am ales quinoa, ca varianta, in loc de orez sau paste, intrucat este mult mai sanatoasa, bogata in proteine si cu putine calorii. O alegere perfecta pentru seara

Ingrediente (pentru doua persoane)

  • doua fileuri sau medalioane de somon (eu l-am cumparat proaspat, pentru ca e mai gustos)
  • o lamaie
  • 1/2 punga de quinoa
  • 2 rosii mari de gradina (ca tot e vremea lor)
  • 3 catei de usturoi proaspat cu coaja
  • patrunjel verde
  • ulei de rapita
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

  • am pus bucatile de somon pe o hartie de copt , condimentate cu sare si piper, in cuptorul incalzit la 240 grade (atat imi indica mie pentru peste, si asa se coace rapid, prinde crusta, dar ramane inauntru suculent), 30-40 min
  • intre timp, spal semintele de quinoa, apoi le pun la fiert intr-o oala cu apa sarata, clocotind. Se fierb circa 15-20 min, pana absorb toata apa din oala
  • revin la cuptorul cu pestele. Cand acesta e aproape gata, adica incepe sa prinda crusta pe deasupra, pun felii de lamaie peste si-l mai las la copt circa 7 min, pana cand si lamaia prinde o culoare usor maronie
  •  rosiile taiate cubulete, usturoiul intreg si necuratat batut cu pumnul , le trag un pic la tigaie in putin ulei de rapita (e ideal pentru gatit, rezista la temperaturi ridicate)
  • scurg quinoa si o pun in tigaie, peste rosii. Mai las un pic sa se intrepatrunda custurile, apoi presar patrunjelul verde tocat
  • se serveste somonul  alaturi de garnitura fierbinte de quinoa

Beneficiile semintelor de quinoa :

  • este un aliment extrem de sanatos. In trecut era considerat sacru si supranumit „aurul incasilor”
  • aceste cereale sunt bogate in proteine, continand toti aminoacizii esentiali
  • contine fier, calciu, potasiu, cupru, mangan, magneziu
  • contribuie la eliminarea celulelor canceroase din organism
  • ajuta la tratarea durerilor de cap si a migrenelor prin relaxarea vaselor de sange si scade riscul de hipertensiune arteriala
  • poate fi consumata de catre cei care sunt alergici la grau , intrucat nu contine gluten
  • este o sursa minunata de fibre benefice pentru organism care ajuta la golirea mai usoara si tonifierea colonului
  • contine vitamine de tip A, C, D, E, K, vitamine de tip B, energizeaza si intaresc sistemul imunitar
  • contine carbohidrati „neprocesati”, care nu ingrasa
  • scade riscul bolilor cardiovasculare

Sa aveti pofta de o duminica minunata!

Am pregatit mic dejunul: oua romanesti pe paine coapta, cu somon si mozzarella

Gustul oualor de casa, al somonului afumat, al laptoasei mozzarella, al painii coapte… toate aceste gusturi imi plac atat de mult, incat m-am gandit sa le impletesc in acelasi mic dejun.

Il putem servi singuri, acompaniati de razele diminetii, de ploaia ce bate-n geam sau de fulgii sclipitori de zapada… il putem servi in doi, acompaniati de placerea unei noi zile.

Va dau ingredientele pentru doua persoane, le reduceti, daca este cazul: 🙂

Ingrediente pentru 2 persoane:

  • 4 felii de paine de secara, graham sau alac
  • 8 felii de mozzarella
  • 4 felii de somon afumat
  • 4 oua de casa (le gasiti in piete, la tarani)
  • ulei de masline
  • zeama de lamaie
  • frunze de valeriana

Mod de preparare: 

Inainte sa incepem gatirea oualor romanesti, bagam la cuptor bruschetele, ca sa se coaca intre timp. Asadar, in cuptor incins bine, la 170 grade, pe o hartie de copt, punem cele 4 felii de paine. Le lasam 5 minute, cat sa se coaca usor. Aranjam apoi pe ele mozzarella si somonul si le mai dam la foc, pana mozzarella incepe sa se topeasca si somonul afumat sa prinda o crusta. In tot acest timp, pregatim ouale.

Modul de preparare a oualor romanesti:

  • li se mai spune oua posate sau oua Benedict. Eu le stiu de oua romanesti, de cand ne faceau bunica sau mama, cand eram mici
  • pregatim o oala cu apa. Atunci cand incepe sa fiarba, punem 2  linguri de otet (care impiedica imprastierea oului )
  • cand apa da in clocot, reducem focul,   facem cu o lingura un vartej, in care dam drumul usor oualor,  pe care le spargem, pe rand,  intr-un bol mic
  • albusul incepe sa se intareasca si sa se stranga dupa galbenus
  • le lasam la fiert circa 2-3 minute, ca sa ramana moi

Asezarea preparatului in farfurie: 

Cand sunt gata si feliile coapte , dar si ouale, le asezam pe cele din urma, cu  paleta cu care le scoatem din oala,  peste painea proaspat scoasa din cuptor. Iar pe farfuria pe care le asezam, pregatim frunzele de valeriana stropite cu lamaie si ulei de masline.

Reteta dureaza in total vreo 15 minute ca sa fie gata.

Este delicioasa! Crocanta, gustoasa, satioasa si sanatoasa.

Pofta buna! 🙂